Ultima actualizare: 16 octombrie 2026
Această pagină descrie modul în care Peak Med colectează, utilizează și protejează datele cu caracter personal, în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR) și legislația română aplicabilă.
Operatorul datelor cu caracter personal este PEAK DIGITAL GROUP 2022 S.R.L. (denumire comercială Peak Med), persoană juridică română cu sediul social în Str. Principală nr. 56, Șendreni, județul Galați, CUI 52921636, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J2025088522008. Ne poți contacta în orice privință legată de prelucrarea datelor la adresa de e-mail contact@peakmed.ro.
Colectăm datele pe care ni le furnizezi direct prin formularele de pe site sau prin widget-ul de programare: nume și prenume, adresă de e-mail, număr de telefon, denumirea și tipul cabinetului/clinicii, precum și conținutul mesajelor transmise, inclusiv al celor scrise în conversația cu Consultantul PeakMedOS (vezi secțiunea 8). În plus, colectăm automat date tehnice de navigare (adresă IP, tip de browser și dispozitiv, paginile vizitate, sursa traficului) prin cookie-uri și tehnologii similare. Detalii în Politica de cookies.
Pe paginile de cariere (/cariere) numărăm anonim câți vizitatori deschid un anunț de angajare și până la ce pas ajung în formularul de aplicare. Numărătoarea nu folosește cookie-uri, nu salvează nimic pe dispozitivul tău și nu conține date care să te identifice: reținem doar anunțul, pasul și sursa din care ai ajuns la el, numai pentru a îmbunătăți formularul. Cum prelucrăm datele candidaților care aplică este descris în Informarea pentru candidați.
Prelucrăm datele pentru: (a) a răspunde solicitărilor și a programa analiza gratuită; (b) a-ți transmite oferte și informații despre serviciile noastre de marketing; (c) a îmbunătăți și securiza website-ul și serviciile; (d) a respecta obligațiile legale care ne revin. Nu folosim datele pentru luarea de decizii automate cu efecte juridice asupra ta.
Prelucrarea se întemeiază, după caz, pe: consimțământul tău (art. 6 alin. 1 lit. a GDPR, de exemplu pentru cookie-uri de marketing și comunicări comerciale), executarea unor măsuri precontractuale la cererea ta (lit. b), interesul nostru legitim de a ne promova și îmbunătăți serviciile (lit. f) și îndeplinirea obligațiilor legale (lit. c).
Datele pot fi prelucrate de furnizori care ne sprijină operațional, în calitate de persoane împuternicite: platforma de programări și CRM (HighLevel), Google (Google Analytics) și Meta (Meta Pixel) pentru analiză și marketing, furnizorul de găzduire web (Vercel), Anthropic (modelul de inteligență artificială din spatele Consultantului PeakMedOS) și Resend (trimiterea e-mailurilor). Unii dintre acești furnizori pot transfera date în afara Spațiului Economic European, caz în care transferul este protejat prin clauze contractuale standard sau alte garanții adecvate prevăzute de GDPR.
Păstrăm datele doar atât timp cât este necesar scopurilor de mai sus: datele de contact din solicitări, pe durata relației comerciale și ulterior conform termenelor legale de arhivare; datele de marketing, până la retragerea consimțământului; datele tehnice/analitice, conform perioadelor de retenție ale instrumentelor folosite.
Conform GDPR, ai dreptul de acces, rectificare, ștergere („dreptul de a fi uitat"), restricționarea prelucrării, portabilitatea datelor, opoziție la prelucrare și retragerea consimțământului în orice moment. De asemenea, ai dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal (ANSPDCP, dataprotection.ro).
Consultantul PeakMedOS este un sistem de inteligență artificială pus la dispoziție pe site pentru întrebări despre marketingul clinicilor stomatologice. Nu discuți cu o persoană. Răspunsurile și planul personalizat sunt generate automat, au caracter informativ, pot conține erori și nu înlocuiesc o analiză făcută de echipa noastră. Nu luăm pe baza lor decizii cu efecte juridice asupra ta.
Ce se prelucrează. Mesajele pe care le scrii, capturile de ecran pe care le atașezi și răspunsurile primite sunt transmise către Anthropic, furnizorul modelului, doar pentru a genera răspunsul. Dacă îi dai Consultantului adresa unui site, pagina respectivă este citită de pe serverele Anthropic, ca orice pagină publică. Conform termenilor comerciali ai Anthropic, conținutul nu este folosit pentru antrenarea modelelor și este păstrat de furnizor pe o durată limitată, din motive de siguranță. În browserul tău, conversația stă în memoria sesiunii și se șterge când închizi fila sau când alegi „Conversație nouă”. Adresa IP este folosită temporar pentru a limita abuzul și nu o păstrăm.
Ce păstrăm din conversații. Ca să înțelegem ce îi preocupă pe proprietarii de clinici și să îmbunătățim Consultantul, păstrăm conversațiile în platforma noastră internă (PeakMedOS): replicile afișate pe ecran, pagina de pe care ai pornit, sursa vizitei (de exemplu o campanie sau un site de pe care ai venit) și tipul de dispozitiv. Nu păstrăm capturile de ecran, adresa IP sau date despre browser, iar adresele de e-mail și numerele de telefon scrise în conversație sunt înlocuite automat înainte de salvare. Conversația nu e legată de numele sau adresa ta decât dacă îți lași adresa de e-mail pentru plan. Temeiul este interesul nostru legitim de a ne îmbunătăți serviciile. Păstrăm aceste conversații cel mult 12 luni. Poți cere oricând ștergerea lor scriindu-ne la adresa de mai jos.
Când ne lași adresa de e-mail. Planul personalizat se afișează după ce îți lași adresa de e-mail și îți dai acordul. În acel moment salvăm în platforma noastră de CRM (HighLevel): adresa de e-mail, numele clinicii (dacă l-ai completat), ce ne-ai spus despre clinică (specialitate, oraș, mărime, bugetul de marketing), planul generat, conversația purtată cu Consultantul până în acel moment (fără capturile de ecran) și informații despre cum ai ajuns pe site (pagina de intrare, site-ul de pe care ai venit, parametrii campaniei). Planul îți este trimis pe e-mail prin Resend. Folosim aceste date ca să-ți trimitem planul și să te contactăm în legătură cu el. Temeiul este consimțământul tău, pe care îl poți retrage oricând scriindu-ne la adresa de mai jos.
Ce te rugăm să nu scrii. Nu introduce în conversație date despre pacienți, date medicale sau alte date sensibile, nici în text, nici în capturile de ecran (acoperă numele și telefoanele pacienților înainte să trimiți o captură). Consultantul nu are nevoie de ele și nu oferă sfaturi medicale.
În calculatorul care îți arată locul clinicii în clasamentul cifrei de afaceri, când ne lași adresa de e-mail ca să primești raportul, transmitem către Meta Platforms Ireland Ltd., prin Conversions API, faptul că ai cerut raportul, împreună cu adresa de e-mail și prenumele criptate ireversibil (hash SHA-256), adresa IP, tipul de browser și, dacă ai ajuns dintr-o reclamă Meta, identificatorul clicului pe reclamă. Le folosim ca să aflăm care reclame aduc solicitări și ca Meta să ne arate reclamele unor persoane cu interes asemănător. Temeiul este interesul nostru legitim de a ne măsura și îmbunătăți reclamele (art. 6 alin. 1 lit. f GDPR). Te poți opune oricând, scriindu-ne la contact@peakmed.ro.
Pixelul Meta din browser (cookie-urile _fbp și _fbc) rulează pe pagina calculatorului doar dacă ai acceptat cookie-urile de marketing din bannerul de cookies.
Pentru exercitarea drepturilor sau orice întrebare privind datele personale, scrie-ne la contact@peakmed.ro. Vom răspunde în termenele prevăzute de lege.